Ansamblu rezidențial - avantaje și dezavantaje ale vieții într-un ansamblu rezidențial, cameromania.com

 

În ultimii ani, conceptul de zone rezidențiale a devenit tot mai popular și discutat în România, iar dezvoltatorii imobiliari au fost determinați să își adapteze ofertele în așa fel încât să răspundă nevoilor și preferințelor celor dornici să locuiască în astfel de zone. Drept urmare, dezvoltarea ansamblurilor rezidențiale a fost una accelerată, iar numărul lor a crescut tot mai mult. La fel ca blocurile obișnuite de locuințe sau casele individuale, un ansamblu rezidențial vine cu avantaje și dezavantaje pentru locuitorii săi.

 

Pentru a putea înțelege foarte bine tot ceea ce implică traiul într-un ansamblu rezidențial, din punct de vedere al confortului și siguranței, este important să se cunoască ce înseamnă ansamblu rezidențial. În acest articol, poți descoperi care este definiția unui ansamblu rezidențial, precum și care sunt toate beneficiile și minusurile pe care le propune un astfel de complex de locuințe locatarilor săi. Nu în ultimul rând, poți afla și măsurile de securitate care pot fi luate pentru protejarea celor care dețin o casă într-un complex rezidențial.

 

Cuprins

  1. Ansamblu rezidențial - avantaje și dezavantaje generale
  2. Complex rezidențial - avantaje și dezavantaje la nivel de securitate
 

1. Ansamblu rezidențial - avantaje și dezavantaje generale

O clădire rezidențială este un imobil ridicat special cu scopul de a fi locuit. Aceste clădiri pot să fie unifamiliale, duplexuri sau chiar blocuri de apartamente. Principala caracteristică definitorie este faptul că sunt locuite fie de persoane singure, fie de familii, iar spațiile din interiorul lor nu sunt destinate altor activități, precum desfășurarea de business-uri. 

 

Clădirile rezidențiale pot fi poziționate atât în zone urbane, cât și în periferii, fiind capabile să ofere o mulțime de facilități. Poți afla mai multe despre ce este o clădire rezidențială, însă în cele ce urmează vei putea afla cele mai importante informații despre conceptul de ansamblu rezidențial

 

Ce este un ansamblu rezidențial?

Un ansamblu rezidențial este un complex imobiliar format din mai multe clădiri rezidențiale. Acestea sunt situate pe aceeași proprietate. Dintr-un ansamblu rezidențial pot face parte mai multe tipuri de locuințe, precum case la sol, case la serie, vile sau blocuri de apartamente. Toate acestea trebuie să fie înglobate sub forma unei comunități unice. 

 

Un complex rezidențial complet dispune și de săli de fitness, piscine, spații verzi, spații de joacă pentru copii, magazine, restaurante și alte facilități de divertisment. Prezența acestor dotări depinde de mărimea ansamblurilor, care poate să varieze. Comunitățile de acest fel pot să fie gestionate de administratori aleși de asociațiile de proprietari.

 

Când trăiești într-un ansamblu rezidențial, avantaje și dezavantaje vor exista întotdeauna în mod simultan. Ideal este să le cunoști foarte bine pe cele mai comune, înainte de a lua decizia de a te muta într-un astfel de loc. Totodată, trebuie să acorzi deosebită atenție și particularităților referitoare la siguranța traiului într-un complex de acest tip.

 

Avantajele traiului într-un ansamblu rezidențial

Securitate - de regulă, ansamblurile rezidențiale sunt dotate cu sisteme de securitate și cu personal de pază care monitorizează intrările și ieșirile. Sunt folosite soluții avansate de siguranță, precum sistemele de automatizare disponibile pe Cameromania.com. 

Exemple de măsuri de siguranță sunt sistemele de video interfonie sau cele de automatizare pentru porți. Securitatea în cadrul unui ansamblu rezidențial este un subiect pe care îl vom aborda pe larg, în continuarea acestui articol.

 

Facilități și servicii - un avantaj important al ansamblurilor rezidențiale constă în facilitățile la care au acces locatarii. Poate fi vorba despre acces la săli de fitness, piscine, terenuri de sport, spații verzi sau grădini amenajate.

Totodată, pentru familii este foarte benefică existența locurilor de joacă pentru copii. Unele ansambluri rezidențiale, îndeosebi cele foarte moderne, dispun și de restaurante și magazine. 

 

Sentimentul de comunitate - ansamblurile rezidențiale promovează ideea de comunitate în care locuitorii se cunosc între ei și ajung să dezvolte relații bune, bazate pe comunicare și respect. Consolidarea relațiilor cu vecinii te poate face să beneficiezi de ajutor când ai nevoie, dar și de vigilența lor în situații critice de siguranță.

 

Întreținere facilă - de regulă, ansamblurile rezidențiale dispun de servicii de administrare și întreținere care se ocupă de curățenie și de gestionarea tuturor elementelor de pe proprietate. Astfel, locatarii scapă de multe responsabilități în materie de întreținere a locuințelor.

 

Comoditate și accesibilitate

În general, ansamblurile rezidențiale sunt foarte bine poziționate și oferă conexiuni cu zone în care există școli, grădinițe, clădiri de birouri, stații ale mijloacelor de transport în comun și alte servicii. Această accesibilitate sporită poate să ușureze viața de zi cu zi a locuitorilor și are și capacitatea de a reduce timpul petrecut în trafic.

 

Standarde înalte de calitate

În general, dezvoltatorii imobiliari sunt foarte atenți când vine vorba despre menținerea standardelor ridicate de calitate în ansamblurile rezidențiale construite. Astfel, locuințele sunt clădite cu materiale de calitate și sunt supuse unor norme foarte stricte de construcție. În acest mod, se asigură un nivel ridicat de confort și durabilitate.

 

Potențial de investiție

Dacă sunt amplasate într-un ansamblu bine pus la punct, creat de un dezvoltator dornic să-l îmbunătățească în permanență, locuințele pot să își crească în timp valoarea. Astfel, în cazul în care proprietarul decide să vândă sau să închirieze o unitate, poate beneficia de șansa de a cere sume mai mari decât valoarea investită inițial într-o astfel de locuință.

Având în vedere toate aceste beneficii oferite de ansamblurile rezidențiale, este ușor de înțeles de ce foarte mulți oameni preferă să își achiziționeze o locuință într-un complex de acest fel. Totuși, la orice ansamblu rezidențial dezavantajele pot fi și ele prezente. În continuare, le vei afla pe cele mai comune.

 

Dezavantajele vieții într-un ansamblu rezidențial

Costuri suplimentare - multe ansambluri rezidențiale impun taxe lunare sau anuale asociațiilor de proprietari. Acestea acoperă administrarea complexului și alte lucrări de întreținere. Ele se adaugă cheltuielilor de întreținere a locuințelor individuale și pot crește necesarul bugetar al familiei. 

 

Intimitate redusă - ansamblurile sunt deseori construite pentru a găzdui un număr mare de locuințe într-un spațiu limitat. Acest lucru poate să conducă la aglomerare și la lipsa de intimitate. Locuințele pot fi apropiate unele de altele, iar zgomotul generat de activitățile vecinilor poate avea impact asupra liniștii tale.

 

Dezavantajele vieții într-un ansamblu rezidențial

 

Imposibilitatea de a face schimbări - complexele rezidențiale impun foarte des reguli stricte cu privire la aspectul exterior al locuințelor. Locatarii pot fi împiedicați să modifice culorile sau să folosească diverse finisaje diferite de cele standard. De asemenea, pot apărea restricții și precum cele referitoare la deținerea de animale de companie sau la folosirea zonelor comune. 

 

Dependența de asociația de proprietari - complexele rezidențiale sunt gestionate de asociații de proprietari sau de firme de administrare imobiliare. Astfel, locuitorii pot ajunge să fie dependenți de deciziile acestora în materie de întreținere, reparații și alte aspecte referitoare la complex. O gestiune ineficientă a administrației poate să provoace neplăceri locatarilor individuali.

 

Potențiale scumpiri - costurile traiului într-un ansamblu rezidențial pot crește în timp, din cauza întreținerii și reparațiilor necesare la nivelul clădirilor complexului și infrastructurii.  

 

Limitări în zonele exterioare - deseori, ansamblurile rezidențiale vin cu spații exterioare limitate pentru locatari. Acest lucru se poate transforma într-o problemă pentru familiile care își propun să aibă grădini sau să ofere copiilor spațiu suplimentar de joacă în aer liber. Și spațiul de depozitare poate fi limitat, comparativ cu ce posibilități există la o casă, de exemplu.

 

Potențialul de dezvoltare - în cazul unor complexe rezidențiale, dezvoltatorii pot să ia decizia de a extinde sau de a dezvolta ansamblul, ceea ce poate să conducă la apariția unor noi clădiri. Astfel, disconfortul se poate accentua temporar sau permanent, din cauza aglomerărilor din traficul auto, precum și din cauza prafului generat de noile construcții.

 

Acestea sunt, așadar, principalele avantaje și dezavantaje ale traiului într-un complex rezidențial. După cum ai aflat anterior, siguranța poate fi un beneficiu important, însă doar dacă sunt respectate anumite condiții. În continuare, poți să afli care sunt principalele plusuri și minusuri la acest capitol, pentru locatarii ansamblurilor de acest tip.

 

2. Complex rezidențial - avantaje și dezavantaje la nivel de securitate

Popularitatea ansamblurilor rezidențiale este într-o continuă creștere, deoarece acestea oferă confort și o organizare deseori impecabilă. Un alt motiv important pentru care oamenii și, îndeosebi, familiile cu copii preferă viața într-un complex rezidențial constă și în nivelul bun de securitate. Totuși, există vulnerabilități și din acest punct de vedere. În continuare îți vom prezenta cum este securizat un ansamblu rezidențial și care sunt avantajele și dezavantajele, la nivel de securitate.

 

Cum poate fi garantată securitatea într-un ansamblu rezidențial

  • Supraveghere 24/7 - agenții de pază și sistemele de supraveghere video sunt active non-stop, pentru a descuraja potențialii infractori;
  • Controlul accesului - sistemele de control al accesului trebuie să fie deosebit de riguroase și să implice verificare vizuală sau electronică a persoanelor și autoturismelor care intră în complex. În acest sens, folosirea de bariere automate este o idee foarte bună;
 

Controlul accesului Came

 
  • Iluminarea adecvată - toate zonele comune trebuie să fie bine iluminate, mai ales în timpul nopții;
  • Securizarea locurilor de parcare - pe lângă securitatea locuințelor în sine, trebuie protejate și siguranța autoturismelor locatarilor și accesul acestora la locurile de parcare rezervate. În general, se apelează la folosirea de stâlpi și bolarzi retractabili pentru protejarea acestor locuri; 
  • Actualizarea tehnologiilor - sistemele de securitate, precum camerele de supraveghere și sistemele de alarmă trebuie să fie actualizate în mod regulat, pentru a putea să rămână eficiente;
  • Cooperare și comunicare eficiente - comunicarea rapidă între locuitori, asociația de proprietari și firma de securitate poate să ajute la rezolvarea rapidă a oricărui incident. De asemenea, este importantă o bună colaborare cu autoritățile locale, pentru îmbunătățirea nivelului de securitate a zonei;
  • Aportul locatarilor - locuitorii complexului trebuie să fie conștienți de măsurile de securitate necesare și să le respecte, pentru a putea să contribuie la binele individual și colectiv.

 

Avantajele unui complex rezidențial la nivel de securitate

Supraveghere profesională - foarte multe ansambluri rezidențiale angajează personal de pază sau firme de securitate care monitorizează intrările și ieșirile din complex. Acest lucru diminuează foarte mult numărul intruziunilor.

Supraveghere profesională Came

 

Acces controlat - porțile și barierele automate, precum și ușile cu carduri magnetice sunt foarte comune în ansamblurile rezidențiale, ceea ce restricționează accesul persoanelor străine. Astfel, numai vizitatorii autorizați pot intra în complex. 

Măsuri de securitate pentru copii - locurile de joacă pentru copii din ansamblurile rezidențiale moderne sunt proiectate pentru a fi sigure și supravegheate.

Alte facilități de siguranță - trotuarele bine întreținute, spațiile deschise monitorizate și iluminarea stradală eficientă sunt alte elemente prin care este ridicat nivelul de siguranță dintr-un ansamblu rezidențial.

Comunitate vigilentă - locuitorii din ansamblurile rezidențiale au un spirit civic deosebit, în general, și sunt dispuși să sesizeze comportamentele suspecte din comunitate. De asemenea, ei trebuie să se supună unor reguli destul de stricte cu privire la securitatea și comportamentul din complex.

 

Dezavantajele unui complex rezidențial la nivel de securitate

Costuri suplimentare - beneficiile securității în ansamblurile rezidențiale presupun, deseori, și un cost suplimentar. Locatarii plătesc o taxă lunară sau anuală, de regulă, pentru serviciile de securitate.

Neglijență - unele persoane care locuiesc într-un complex rezidențial pot să dezvolte o falsă senzație de siguranță și pot ajunge să neglijeze măsurile de siguranță de bază, precum blocarea ferestrelor și a ușilor de la intrarea în apartament.

Probleme de confidențialitate - sistemele de supraveghere video din complexe pot să fie folosite în mod incorect și pot periclita intimitatea locatarilor.

Nevoia de cooperare - pentru a păstra securitatea într-un complex de locuințe, locuitorii trebuie să respecte în mod unanim regulamentele și să colaboreze cu personalul de securitate. Așadar, dacă locuiești într-un astfel de complex, trebuie să ai încredere în toți ceilalți că respectă regulile la fel de strict ca tine.

 

Dezavantajele unui complex rezidențial la nivel de securitate

 

Sfaturi profesionale pentru maximizarea siguranței într-un complex rezidențial

Maximizarea siguranței locatarilor într-un ansamblu rezidențial este esențială, pentru a crea un mediu cât mai sigur. Iată cinci sfaturi profesionale, care pot să contribuie la atingerea acestui scop. Sfaturile sunt utile atât pentru dezvoltatori, cât și pentru cei care vor să se mute într-un astfel de complex.

 
  1. Verifică sistemele de supraveghere video și de alarmă

Camerele de supraveghere video trebuie să fie montate în zone cheie, precum intrările și parcările. Totodată, sistemele de alarmă trebuie să detecteze accesul neautorizat și să trimită alerte, la nevoie, agenților de pază. 

 
  1. Atenție la modurile de control al accesului

Sistemele de control al accesului trebuie să fie și ele moderne și eficiente, iar Cameromania.com pune la dispoziția dezvoltatorilor de complexe imobiliare o mulțime de soluții moderne, bazate pe tehnologii de ultimă generație.

 
  1. Iluminarea trebuie să fie corectă

Toate zonele comune dintr-un ansamblu rezidențial trebuie să fie bine iluminate, pe timp de noapte. Asigură-te că există becuri în toate zonele cu potențial periculos, atât în interiorul clădirilor, cât și pe trotuare.

 
  1. Personalul de securitate trebuie să fie calificat

Un complex rezidențial, indiferent de dimensiuni, trebuie să apeleze la firme autorizate să presteze servicii de securitate. Asigură-te că acest lucru se întâmplă și în ansamblul în care dorești să-ți cumperi o locuință.

 
  1. Calitatea comunității poate face diferența

Oamenii care alcătuiesc comunitatea dintr-un ansamblu rezidențial trebuie să fie cu toții interesați de depistarea incidentelor suspecte și de sesizarea lor imediată. Este foarte important să existe, la nivel de comunitate, încrederea că toată lumea acționează în aceeași direcție.

 

Ansamblu rezidențial - avantaje și dezavantaje ale vieții într-un ansamblu rezidențial

 

În concluzie, viața într-un ansamblu rezidențial poate fi mai scumpă decât cea într-un apartament dintr-un bloc obișnuit, însă ea oferă și multiple avantaje, inclusiv la nivelul siguranței locatarilor. Cu sisteme moderne, bazate pe tehnologii de ultimă generație, precum cele disponibile pe Cameromania.com, securizarea complexelor rezidențiale de orice dimensiuni se poate face la un nivel excelent.

 

Sursa foto: Unsplash.com






Incarcare...






Conexiunea a fost inchisa. Va rugam sa reincarcati pentru a restabili functionalitatea.





Conexiunea a fost inchisa. Va rugam sa reincarcati pentru a restabili functionalitatea.

Nu v-am putut reconecta la Server. Va rugam accesati butonul Reincarcare. Reincarcare 🗙